IP USMF “Nicolae Testemiţanu” este gazda unei delegaţii din Germania
- 87 views
Miercuri, 28 august 2013, Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” a fost gazda unei delegaţii din Germania, din care fac parte Thomas Ilka, Secretar de Stat al Ministerului Federal al Sănătăţii, Ortwin Shulte, director Departament Programe Europa de Est, şi Peter Pompe, şef protocol.
Thomas Ilka, Doctor Honoris Causa al IP USMF “Nicolae Testemiţanu”, a ţinut o prelegere cu privire la găsirea de soluţii europene pentru sistemele de sănătate. În discursul său, dl Ilka a vorbit despre necesitatea de a îmbina cerinţele comunitare în domeniul sănătăţii cu cele înaintate de fiecare stat membru al Uniunii Europene.
Thomas Ilka a prezentat şi cele două modele de sisteme naţionale de sănătate utilizate în UE: modelul Bismarck (Germania, Franţa, Austria) şi modelul Beveridge (Marea Britanie, Scandinavia). Ţările membre au avut ocazia să aleagă unul din aceste modele sau să vină cu noi propuneri.
Thomas Ilka a mai menţionat că este important ca politica de sănătate în Uniunea Europeană să fie una armonizată și să corespundă așteptărilor cetățenilor statelor membre ale UE.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii